PSD a promis in campania electorala pentru alegerile parlamentare ca guvernul pe care il va sustine va efectua cea de-a doua plata a subventiilor din agricultura in iunie 2016.
Grad de implementare: 25%
Background
In realitate, APIA va incepe plata subventiilor in agricultura pe 15 octombrie 2017! Iată cum arată calendarul subvențiilor pentru anul in curs:
–Între 1 iunie – 1 iulie 2017 se va efectua controlul administrativ, inclusiv control preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora precum si transmiterea esantioanelor, potrivit dispoziţiilor Regulamentului nr. 2333/2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014;
–Între 1 iulie – 1 octombrie 2017 se va efectua controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eșantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligatii specifice, în iarna sau în primăvara anului următor;
–Plata avansului pentru anul de cerere 2017 se va efectua începând cu data de 15 octombrie 2017;
-Plata regulară pentru anul de cerere 2017 se va efectua între 1 decembrie 2017 – 31 martie 2018.
Add comment