Partidul promite!

Povestea lui „Giani Dunga”: activistul arivist al PCR gratiat de Ion Iliescu, astazi deputat la ALDE

Eugen Durbaca (73 de ani) este unul dintre decanii de varsta ai Senatului. Trebuia sa faca puscarie dar a scapat datorita gratierii colective din 1990, cadoul oferit poporului de Ion Iliescu dupa Revolutie. Durbaca a fost, pe rand, activist de partid inainte de 1989, primar al Galatiului, seful Consiliului Judetean, senator si, in prezent, deputat ales in decembrie 2016 pentru urmatorii 4 ani pe listele ALDE.

Drumul pana la partidul lui Tariceanu a fost unul lung si sinuos. Deputatul s-a scolit in ale politicii in PCR, a trecut prin PSM (Partidul Socialist al Muncii), o vreme a fost si in PDAR (Partidul Democrat Agrar al lui Victor Surdu), apoi s-a mutat la ApR-ul lui Melescanu, devine ulterior democrat in PD-ul lui Roman, daca interesul a cerut-o s-a inscris in PDSR (actualul PSD), a servit cauza PC-ului lui Dan Voiculescu si, acum, este deputat ALDE.

A scapat de puscarie, a ajuns primar si apoi a devenit parlamentar

Eugen Durbaca a simtit gustul combinatiilor inca din anii comunismului. Lumea il alinta „Giani Dunga” si era directorul Intreprinderii de Utilaj Greu pentru Constructii Siderurgice din Galati. Atunci cand venea Ceausescu in inspectie la IUG, omul nostru ordona sa se traseze cu var niste dungi albe pe borduri, semn ca totul este curat si sub control.

Personaj sinistru, tipic sistemului represiv comunist, Durbaca si-a facut averea pe retinerile salariale impuse muncitorilor de la IUG. Sumele erau imense, neregasindu-se in contabilitatea intreprinderii. Ganditi-va cum erau batjocoriti acei oameni, care mai cotizau, obligatoriu, pentru partid si sindicat. La un moment dat, lui Durbaca i-a venit ideea sa-i oblige pe cei 3.432 de salariati de la IUG sa cumpere niste cartonase care atestau ca sunt sustinatori ai echipei de fotbal Mecanosport. Fiecare carton a costat 100 de lei, iar banii au ajuns in buzunarul lui Durbaca.

Imediat dupa Revolutie, salariatii de la IUG se constituiau parte civila si il actionau in instanta pe „Gani Dunga”, cel care le furasera oamenilor, din buzunar, aproape 800.000 de lei din salarii, prime individuale si prin tot felul de siretlicuri. Dosarul lui Durbaca a fost preluat rapid de organele de ancheta si, in anul 1992, Tribunalul Galati il condamna pe „Giani” pentru mai multe infractiuni care totalizau 6 ani si 6 luni de inchisoare cu executare, cea mai mare fiind de 3 ani pentru “abuz in serviciu contra intereselor publice”. Eugen Durbaca, in calitate de director al Intreprinderii de Utilaje Grele pentru Constructii Galati (IUGCG), a dispus abuziv de patrimoniul societatii, “efectuand operatiuni ce, prin justificari menite sa creeze aparenta legalitatii, au permis deturnarea unor importante sume de bani si valori materiale”.

Aceeasi instanta, insa, a pus in aplicare prevederile Decretului 23/1990 de gratiere colectiva emis de Ion Iliescu iar Durbaca era exonerat de orice fapta.

Procurorii au constatat ca instanta interpretase eronat Decretul, pentru ca, la articolul 2, cei care savarsisera infractiuni contra avutului obstesc nu ar fi putut fi albiti. In martie 1992, Durbaca ajungea primar al Galatiului candidand din partea PDAR, formatiune condusa de Victor Surdu. Cei doi se cunosteau din facultate iar Surdu i l-a prezentat pe Durbaca lui Ion Iliescu, la un an de la Duminica Orbului. Imediat, dosarul sau a fost stramutat la Bucuresti si… a disparut din arhivele instantelor.

Cum au inflorit afacerile familiei Durbaca

Jaful de la IUG nu i-a impiedicat pe galateni sa-l voteze primar pentru doua mandate, pentru primul chiar in anul 1992! Iar Durbaca le-a „multumit” cu varf si indesat alegatori, ingrijindu-se ca firmele familiei sale sa fie cat se poate de prospere.

Prima societate creata de familia Durbaca isi avea sediul in apartamentul modest din cartierul Tiglina 3 in care isi ducea existenta. Sub umbrela acestei firme, familia Durbaca a deschis cafenele, baruri si a fabricat utilaje miniere si de constructii.

Imediat dupa ce Durbaca a ajuns primar si Romania facuse primii pasi spre drumul democratiei, zvonurile ca o mare companie ar urma sa investeasca la Galati se inteteau. Lumea vorbea prin oras ca marele investitor strain ar fi Coca-Cola, care ar fi vrut sa deschida o fabrica mare, ce s-ar fi intins pe 10 hectare. Dar Coca-Cola nu a mai venit. In locul americanilor si-au facut aparitia niste turci, iar Durbaca a dat mai multe tepe in serie municipiului Galati, in avantajul turcilor, care si-au transferat profiturile peste granita.

In anii ’90, familia Durbaca ajungea sa detina o retea de benzinarii, o fabrica de bere si sute de panouri publicitare imprastiate prin orasul Galati. Totodata, Eugen Durbaca aproviziona pe bani publici firmele municipalitatii si Consiliul Judetean Galati. Benzinariile conservatorului Durbaca inregistrate sub egida Rompetrol erau unic distribuitor de carburant si scoteau miliarde de lei de la Apa-Canal, Ecosal, Termoficare si CJ Galati. Firmele lui „Giani Dunga” ajungeau sa detina doua centre de afaceri, unul dintre ele fiind chiar in buricul orasului.

Cristofor, fiul lui Eugen Durbaca, i-a calcat rapid pe urmele tatalui in ale afacerilor. I-a preluat firmele si dar, la randul sau, a facut comert cu bijuterii pana cand politistii au facut o razie si i-au confiscat 18 kilograme de bijuterii cu marci falsificate.

In anul 2012, Cristofor Durbaca a infiintat o ferma de crestere a sturionilor si o fabrica de prelucrare a pestelui si produselor din peste. Consiliului Judetean, acolo unde tatal sau era vicepresedinte, a adoptat o hotarare privind accesarea unor fonduri europene pentru promovarea consumului de peste in regiunea de sud-est a tarii.

Ce avere are Eugen Durbaca

Conform ultimei declaratii de interese depusa pe 15.06.2016, rezulta ca Eugen Durbaca era actionar la SC Delta Rom SA Galati ( valoarea partilor sociale detinute fiind de 126.000 de lei) si asociat la SC Delta Com 93 SRL Galati (valoarea partilor sociale detinute fiind de 993 de lei).

La finalul mandatului de senator, Eugen Durbaca mentiona in declaratia de avere ca sotia sa detine un teren de 357,60 mp dobandit in anul 2006 si un apartament de 67,92 mp dobandit in anul 1992. Durbaca nu are nicio datorie da are100.000 de lei in conturi si o pensie anuala de 44.376 lei. Ca senator, a castigat in anul 2016 frumoasa suma de 63.789 lei.

1 comment

  • nu e tot.

    durbaca a demolat cladiri de patrimoniu, controleaza transurb si multe alte pozitii din diferite deconcentrate, a bagat tiganii in centrul orasului ca sa distruga cladirile de patrimoniu, a furat bordurile grele si bune din granit etc.

Follow Me